După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Slujire arhierească la Biserica „Buna Vestire” din Alba Iulia
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit duminică, 19 ianuarie, Dumnezeiasca Liturghie în Biserica „Buna Vestire” din municipiul Alba Iulia.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, în cuvântul rostit cu acest prilej, ierarhul a spus: „Noi, creștinii, avem datoria să fim recunoscători Mântuitorului Hristos Care, în Taina Spovedaniei, ne curăță de lepra păcatului și ne reașază în har. Apoi, să-I mulțumim pentru că, în Dumnezeiasca Liturghie, ne hrănește cu Trupul și Sângele Său și ne luminează cu adevărul evanghelic. Se cuvine să-I mulțumim Domnului nu numai pentru darurile și binecuvântările Sale, ci și pentru necazuri, suferințe și încercări. Toate acestea, în planul lui Dumnezeu, ne conduc la eliberarea de patimi și la sfințirea vieții noastre. De aceea, dimpreună cu Sfântul Ioan Gură de Aur, să zicem mereu: «Îți mulțumim, Doamne, pentru binefacerile Tale cele arătate și cele nearătate ce ni s-au făcut nouă»”.
Comunitatea credincioșilor de la Biserica „Buna Vestire” este păstorită de pr. prof. univ. dr. habil. Dumitru Vanca, paroh al Parohiei Alba Iulia – Centru I, și pr. conf. univ. dr. Remus Onișor, paroh al Parohiei Alba Iulia – Centru II.
Biserica „Buna Vestire” a fost ridicată între anii 1783 și 1787, ctitor fiind protopopul Nicolae Rațiu, duhovnicul eroilor martiri Horea și Cloșca.



.jpg)
