Mulțimi de credincioși bucureșteni și pelerini sosiți din întreaga țară au pășit astăzi, 24 octombrie, pe tradiționala „Cale a Sfinților”, străbătând mai multe străzi din inima Capitalei în drumul spre Catedrala Patriarhală istorică. Cu aleasă evlavie, mulțimea dreptslăvitoare a însoțit soborurile de clerici care au purtat pe umeri raclele cu cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor sfinți. Pe Colina Bucuriei, pelerinii au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care le-a adresat un cuvânt de învățătură.
Slujire arhierească la Biserica „Sfântul Dumitru“ din Drobeta-Turnu Severin
Credincioşii Parohiei Sfântul Dumitru din Drobeta-Turnu Severin vor primi duminică, 15 ianuarie, vizita şi binecuvântarea Preasfinţitului Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.
La trecerea a două duminici după Botezul Domnului, în ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Pavel Tebeul, severinenii sunt invitaţi la Biserica "Sfântul Dumitru" din municipiu, cunoscută sub numele de "Biserica din cimitir", pentru a se ruga împreună cu PS Părinte Nicodim. Sfânta Liturghie va începe în jurul orei 9:00, Preasfinţia Sa urmând să slujească înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. Biserica a fost zidită în anul 1873 de o credincioasă, Joiţa Chintescu, în memoria unicului fiu, decedat la numai 20 de ani. Sfântul lăcaş a suferit stricăciuni mari în timpul luptelor din data de 10-11 noiembrie 1916. A fost refăcut de bunul şi evlaviosul enoriaş Ghiţă Efta Bejan, veteran din războiul din anul 1877. Până în anul 1976 a fost folosită pe post de capelă de cimitir de către toate bisericile din oraş. Patriarhul Teoctist, pe atunci mitropolit al Olteniei, a transformat-o în biserică parohială pentru credincioşii din noul cartier Crihala al oraşului Drobeta-Turnu Severin.



.jpg)
