În ajunul proclamării locale a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, numeroși credincioși bucureșteni și pelerini veniți din întreaga țară s-au adunat, în seara zilei de 15 august 2026, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din centrul Capitalei. Cu evlavie și bucurie duhovnicească, cei prezenți au participat la slujba Privegherii în cinstea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, soția domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Rânduiala liturgică a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Slujire arhierească la hramul bisericii din Predeal
Credincioşii Bisericii „Sfinţii Împărați Constantin și Elena” din Predeal, județul Brașov, au primit binecuvântare arhierească în ziua hramului din acest an. Sfânta Liturghie a fost săvârşită la această mare sărbătoare pentru creştinătate de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit credincioşilor despre cei doi mari Sfinţi Împăraţi Constantin şi Elena.
„De la Sfânta Elena înţelegem darurile pe care Dumnezeu le-a făcut femeii, acestei fiinţe binecuvântate, osânda ei fiind ridicată de Maica Preacurată şi redevenind ceea ce a fost la Creaţie, însoţitoarea lui Adam, cea binecuvântată ca prin ea să se înmulţească neamurile, să se perpetueze fiinţa umană. (...) Crucea Mântuitorului Iisus Hristos este pentru ea ocrotitoare. Mama noastră ne-a învăţat de când am fost mici să ne închinăm cu semnul Crucii, mama noastră, strângându-ne în braţe şi la piept, ne-a dat din viaţa ei, ne-a dat din sensibilitatea ei, ne-a dat din credinţa ei şi iată un exemplu concret, şi sunt foarte multe în istoria noastră creştină, dragostea aceasta a primit-o Mântuitorul Iisus Hristos şi a fost ca un creuzet în care s-a plămădit Apostolul Constantin, împăratul devenit apostol prin apărarea creştinismului, prin fundamentarea acestei libertăţi”, a subliniat ierarhul.
La final, ierarhul a sfinţit icoanele pictate la exteriorul bisericii şi a binecuvântat lucrările făcute în ultima perioadă la locaşul de cult. Preotul paroh Cătălin Florin Debu a fost hirotesit sachelar.



.jpg)
