Patru cete de colindători au vestit joi, 19 decembrie, la Reședința Patriarhală, marea bucurie a Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i‑a întâmpinat pe colindători în Salonul Sfinților Români, le‑a adresat un cuvânt de binecuvântare și le‑a oferit daruri.
Slujire arhierească la hramul noii mănăstiri de la Corbi
Cu ocazia cinstirii praznicului Acoperământului Maicii Domnului, mănăstirea ce se construiește în localitatea argeșeană Corbi și-a sărbătorit hramul. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei.
Într-o atmosferă de sărbătoare, obștea monahală împreună cu toți pelerinii au primit cu mare bucurie în mijlocul lor ierarhii care au săvârșit Sfânta Liturghie la un Altar special amenajat, înconjurați de un sobor de slujitori. La acest eveniment au participat și reprezentanți ai Primăriei Corbi, precum și ostenitorii și binefăcătorii care au sprijinit până acum lucrările realizate.
După oficierea Sfintei Liturghii, cei doi ierarhi au săvârșit o slujbă de pomenire pentru toți ctitorii și binefăcătorii mănăstirii trecuți la Domnul.
Locul ales pentru noua mănăstire are o semnificație deosebită, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Teofan, fiind fiu al satului Corbi. De aceea, în cuvântul rostit cu această ocazie, Înaltpreasfinția Sa a mulțumit chiriarhului Eparhiei Argeșului și Muscelului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, pentru că a binecuvântat înființarea acestei noi mănăstiri, pusă sub ocrotirea Acoperământului Maicii Domnului.
Preasfințitul Părinte Siluan i-a îndemnat pe cei prezenți să se bucure de construcția acestui nou Altar de rugăciune, amintind totodată că noua mănăstire este așezată într-un cadru natural superb, care face parte din copilăria Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan.
Părintele consilier Andrei Michai, responsabil de Sectorul administrativ-bisericesc al eparhiei, a oferit ierarhilor prezenți cele două medalii aniversare ale Eparhiei Argeșului și Muscelului, precum și un set aniversar de volume editate în acest an, care au o semnificație aparte pentru Arhiepiscopul Calinic Argeșeanul.
Toate lucrările la noua mănăstire au fost încredințate părintelui ieromonah Ioanichie Sturzeanu, starețul acestui așezământ monahal, care a supravegheat până în prezent toate etapele de șantier care au dus la o evoluție constantă a construcțiilor în ultimii doi ani.
Conform proiectului, în cadrul acestui nou ansamblu monahal se construiește un paraclis pus sub ocrotirea Acoperământului Maicii Domnului și Sfinților Ioan Rusul, Neagoe Vodă Basarab și Ioanichie cel Nou de la Muscel. De asemenea, în acest loc se va construi și un așezământ monahal, alcătuit din chilii, bibliotecă și spații administrative.