În Amfiteatrul „Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București va avea loc miercuri, 27 mai, de la ora 18:00, lansarea volumului „Dobândirea Sfântului Duh în Sfânta Liturghie”, lucrare apărută la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, scrisă de părintele prof. univ. dr. Daniel Benga de la Universitatea Ludwig-Maximilian din München, Germania. Cartea aduce în atenție o temă centrală a vieții liturgice și duhovnicești a Bisericii, explorând modul în care credincioșii se împărtășesc de lucrarea Duhului Sfânt în cadrul Sfintei Liturghii, ca izvor al vieții în Hristos și al comuniunii eclesiale.
Slujire arhierească la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii”-Măriuş, Satu Mare
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Măriuş, judeţul Satu Mare, unde este stareţ arhim. Gherontie Nergheş.
Credincioşii prezenţi în număr mare la Sfânta Liturghie din cea de a doua duminică din Postul Paştilor, la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii”-Măriuş, au ascultat cuvântul de învăţătură rostit de ierarh, cu privire la Sfântul Grigorie Palama, „grăitorul şi teologul fără egal al vederii Luminii Necreate, adică a Luminii Taborice pe care au văzut-o Sfinţii Apostoli Petru, Iacob şi Ioan pe faţa Mântuitorului, pe Muntele Taborului, când S-a schimbat la Faţă înaintea lor”. Ierarhul a vorbit credincioşilor şi despre Evanghelia vindecării slăbănogului din Capernaum.
„Mântuitorul a fost, în primul rând, umanitar, plin de compasiune, milos. Apoi preţuieşte solidaritatea, credinţa celor patru inşi. Putem înţelege nu doar credinţa celor patru, care a fost puternică, pentru că ei ştiau că Mântuitorul face minuni, că poate vindeca. Cred că şi credinţa lui. Omul nu putea să-şi exprime suferinţa, nici să ceară nimic, nu putea nici vorbi. Mântuitorul a înţeles credinţa lui, cum a înţeles gândurile celor care cârteau”.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos”, dirijat de arhid. Adrian Dobreanu, iar la chinonic a cântat Cristina Tăut, preoteasa din Iegherişte.



.jpg)
