Credincioșii Parohiei Săgeata, judeţul Buzău, au fost vizitați duminică, 1 noiembrie, de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, care a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica din localitate, cu hramul „Buna Vestire”.
Slujire arhierească la Parohia Fratelia din Timișoara
Prima duminică după Rusalii a fost o zi binecuvântată pentru slujitorii și credincioșii Parohiei Fratelia din Timișoara. Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială, ocrotită de Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Slujirea Înaltpreasfinției Sale a însemnat și un moment deosebit pentru viața parohiei, întrucât a fost hirotonit întru preot arhidiaconul Timotei Anișorac, consilier la Sectorul patrimoniu și construcții bisericești din cadrul Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, care a slujit ca diacon în această biserică parohială timp de 9 ani.
În cuvântul de învățătură rostit, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a tâlcuit fragmentul evanghelic rânduit la Duminica Tuturor Sfinților și a arătat că cine crede și Îi urmează lui Hristos în lumina credinței, a dragostei și a faptelor bune va dobândi cu adevărat prezența netrecătoare a Duhului Sfânt și darurile duhovnicești, ca rodiri ale harului în viața lor, se arată pe site-ul eparhiei mitropolia-banatului.ro.



.jpg)
