Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Slujire arhierească la Schitul Oneaga din judeţul Botoşani
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit sâmbătă slujba Sfintei Liturghii în Biserica "Acoperământul Maicii Domnului" a Schitului Oneaga al Mănăstirii Sihăstria Voronei. Părintele Mitropolit Teofan a slujit pentru prima dată Sfânta Liturghie la Schitul Oneguţa, cum este cunoscut în partea locului. La această slujbă au participat numeroşi credincioşi din satele din împrejurimi şi din oraşul Botoşani. În cuvântul adresat celor prezenţi, la finalul slujbei, IPS Teofan a remarcat liniştea şi frumuseţea locului, curăţenia şi spiritul gospodăresc al părintelui egumen Teodosie, evidenţiind în mod deosebit stupii schitului şi bucurându-se de umbra răcoroasă şi de mirosul de fân proaspăt cosit din livada aşezării monahale. Aproape de vremea amiezii, IPS Teofan s-a îndreptat către parohiile Oneaga, Pădureni şi Coşula, pentru a le oferi sfântul antimis. (pr. Cristian ŞTEFAN)



.jpg)
