Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Slujire arhierească la Schitul Vața de Sus-Bujoara, Hunedoara
În Duminica a 8-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la schitul cu hramul „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț” de la Vața de Sus-Bujoara. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Marius Dărăban a fost hirotonit întru preot pentru Catedrala Episcopală din Deva. În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie, făcând referire la cuvintele Mântuitorului adresate Apostolilor: „Dați-le voi să mănânce!” (Matei 14, 16), din pericopa evanghelică a duminicii, a vorbit despre misiunea preoților, care sunt responsabili de hrana spirituală a oamenilor.



.jpg)
