Ultimul mare praznic al anului bisericesc, Adormirea Maicii Domnului, adună în fiecare an în sfintele lăcașuri numeroși credincioşi care îi aduc cinstirea cuvenită Maicii Domnului la mutarea sa din viața pământească la viața cerească. La Catedrala Patriarhală din București, slujba Privegherii, în cadrul căreia a fost cântat şi Prohodul Maicii Domnului, a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de soborul de slujitori ai lăcașului de închinare.
Slujire arhierească și acțiune socială în Vrancea
În Duminica a 5-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, s-a aflat în mijlocul obștii de maici de la mănăstirea vrânceană Lepșa. Înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și în prezența a numeroși credincioși, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica nouă a așezământului monahal, cu hramurile „Izvorul Tămăduirii” şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei.
Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat pericopa evanghelică despre minunea vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei. „Domnul Hristos Și-a arătat iubirea Sa dumnezeiască față de cei care sufereau pe nedrept, din pricina vrăjmașului diavol, care punea uneori stăpânire pe oameni, chinuindu-i cumplit. Astfel, El intervine în viața celor doi demonizați vindecându-i, fără ca cineva să-I fi cerut acest lucru. De ce? Pentru a le reda libertatea anulată de puterea duhurilor necurate și a le restaura demnitatea umană știrbită de acțiunile lor posesive”, a spus Înaltpreasfinția Sa. La sfârșitul Sfintei Liturghii, copiii de la Atelierul de creație și teatru al Asociației „Părinți pentru Ora de Religie” - Vrancea au interpretat piesa de teatru „Eroii, primul zid și ultima speranță a neamului românesc”, dedicată eroilor din Primul Război Mondial. Reprezentația din această duminică a marcat împlinirea a 99 de ani de la Bătălia de la Mărăști, care a început pe 24 iulie 1917, fiind urmată de victoriile de la Mărășești și Oituz.
Săptămâna trecută, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a venit în sprijinul unei familii sărace din localitatea Verdea, județul Vrancea, a cărei locuință a fost distrusă de inundațiile de la începutul lunii iunie. Reprezentanții Sectorului social-filantropic și misionar al eparhiei s-au deplasat în localitatea vrânceană și au dus materiale necesare construirii unei case pentru familia respectivă, precum și alimente, produse de igienă și rechizite pentru copii.



.jpg)
