Proiectul educațional „Cu Dumnezeu în vers și slovă”, aflat la a IV-a ediție, inclus în Calendarul activităților educative municipale din Bucureşti, s-a desfășurat de-a lungul a șase luni, din decembrie 2025 până în iunie 2026, adunând laolaltă profesori coordonatori, reprezentanți a 57 de școli și licee și 430 de elevi. Luni, 8 iunie, în biserica Parohiei Parcul Călăraşi din Protoieria Sector 2 Capitală a avut loc premierea câştigătorilor.
Slujire chiriarhală în duminica a XIX-a după Rusalii
În duminica a XIX-a după Rusalii, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, se va afla în mijlocul credincioşilor din Parohia Rusca, Protopopiatul Caransebeş. Cu acest prilej, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“. În cadrul Sfintei Liturghii va fi hirotonit şi instalat preot paroh diaconul Bogdan Boicu de la Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului“ şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“ din Caransebeş.
Localitatea Rusca este atestată documentar în anul 1430, iar biserica parohială cu hramurile „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ a fost construită între anii 1842 şi 1845 în stil baroc provincial. Pictura iniţială a fost realizată de Nicolae Popovici din Caransebeş, înlocuită cu pictura lui Ioan Băleanu din 1946, iar în 1996 a fost pictată din nou de Ioan Cosma din Timişoara.



.jpg)
