Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Slujire chiriarhală în Parohia Andrei Şaguna din Arad
În Duminica a XXIII-a după Rusalii, într-o atmosferă de adâncă smerenie şi trăire duhovnicească, credincioşii din Parohia Andrei Şaguna, Protoieria Arad, au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor, pentru a primi binecuvântări arhiereşti, pe Înaltpreasfinţitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului. Sute de credincioşi au venit în Parohia Andrei Şaguna, cu ocazia târnosirii bisericii parohiale din localitate, după ce lucrările de consolidare, înfrumuseţare şi restaurare a picturii au fost finalizate, pentru a participa la slujba de sfinţire a bisericii parohiale cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“, care, cu această ocazie, a primit şi un al doilea hram: „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei“. Slujba de sfinţire şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de către Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, după citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfinţia Sa a explicat pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca cu privire la vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor, sub titlul „Valoarea omului“. Chiriarhul a arătat că aceasta este pusă mereu în lumină de Mântuitorul Însuşi, aşa cum reiese şi din minunea vindecării demonizatului din pericopa duminicii. Căderea omului din starea iniţială prin ispita diavolului cerea ridicarea prin harul dumnezeiesc, Biserica având grijă de aceasta. Cu ocazia sfinţirii bisericii, credincioşii înşişi trebuie să se înnoiască peste încercările vieţii, urmând să se înalţe mereu spre Dumnezeu. Hramul Bisericii „Sf. Ap. Petru şi Pavel“ adaugă pe acela al cărui nume l-a primit şi localitatea, adică Sf. Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, personalitate de mare valoare şi model pentru credincioşii ortodocşi români, prin dragostea faţă de biserică şi neam, a spus ierarhul. La finalul Sfintei Liturghii, preotul paroh Adrian Mariş a fost hirotesit întru iconom stavrofor, după care a mulţumit chiriarhului pentru grija părintească purtată, donatorilor, credincioşilor şi autorităţilor locale care au sprijinit lucrările de la biserica parohială. La final, toţi participanţii au fost invitaţi la o agapă frăţească ţinută la căminul cultural din localitate. Biserica a fost construită în anii 1926-1936 de o comunitate de familii româneşti colonizate, venite din Cenadul unguresc şi aşezate aici. Numele satului a fost dat după numele ierarhului ardelean Andrei Şaguna care a avut acelaşi itinerar (din Ungaria în Ardeal).