În Amfiteatrul „Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București va avea loc miercuri, 27 mai, de la ora 18:00, lansarea volumului „Dobândirea Sfântului Duh în Sfânta Liturghie”, lucrare apărută la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, scrisă de părintele prof. univ. dr. Daniel Benga de la Universitatea Ludwig-Maximilian din München, Germania. Cartea aduce în atenție o temă centrală a vieții liturgice și duhovnicești a Bisericii, explorând modul în care credincioșii se împărtășesc de lucrarea Duhului Sfânt în cadrul Sfintei Liturghii, ca izvor al vieții în Hristos și al comuniunii eclesiale.
Slujire la Biserica „Sfântul Pantelimon” din Cahul
Marți, 9 august, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în catedrala cu hramul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, din municipiul Cahul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
La Sfânta Liturghie au participat și Excelența Sa, doamna Anca Corfu, consulul general al României la Cahul, domnul Nicolae Dandis, primarul municipiului Cahul, oaspeți de din România, numeroși credincioși din Cahul, dar și pelerini veniți din alte localități.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre viața Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, doctor fără de arginți, care a fost educat de o mamă credincioasă, slujind cu osârdie lui Hristos.
„Să alergăm cu nădejde și credință la Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, pentru că el a aflat har înaintea lui Dumnezeu și așa cum în timpul vieții sale a vindecat pe mulți de multe boli, a înviat pe cei morți, și pe noi ne poate învia din moartea păcatului, ne poate izbăvi și învia de mușcătura șarpelui celui viclean”, a subliniat Preasfinția Sa.



.jpg)
