Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Slujiri arhiereşti în Arhiepiscopia Aradului
În Duminica dinaintea Naşterii Domnului, Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, au săvârşit slujba de sfinţire a iconostasului şi Sfânta Liturghie la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Parohia Dud, Protopopiatul Ineu. În cuvântul de învăţătură, chiriarhul Aradului a explicat citirile biblice ale duminicii şi a îndemnat credincioşii să se arate vrednici de părinţii, moşii şi strămoşii lor şi, totodată, să se facă ei înşişi pildă de urmat pentru generaţiile care vin. În cadrul Sfintei Liturghii, părintelui paroh i-a fost acordată distincţia de iconom stavrofor pentru activitatea desfăşurată pe tărâm pastoral, gospodăresc, social şi cultural. Deşi este o comunitate mică, credincioşii parohiei s-au dovedit mari la suflet prin susţinerea lucrărilor de restaurare a bisericii, prin înfrumuseţarea ei cu o pictură deosebită, precum şi prin amenajările de la casa parohială.
De asemenea, IPS Timotei a săvârşit Vecernia la Parohia Târnova cu hramul "Pogorârea Sfântului Duh" din acelaşi protopopiat. Înalt Preasfinţia Sa a subliniat importanţa păstrării valorilor deosebite ale Bisericii şi neamului nostru românesc, aceasta în legătură cu Duminica Strămoşilor după trup a Mântuitorului Iisus Hristos. A urmat un concert de colinde, susţinut de corul parohiei.
Înalt Preasfinţitul Timotei a participat apoi la Biserica "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul", Parohia Arad-Centru, unde au fost susţinute recitalurile de colinde ale Corului "Armonia" şi Coralei arhiepiscopale "Sfânta Treime". La final, IPS Timotei a mulţumit membrilor corurilor şi dirijorilor lor, precum şi tinerilor din Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Arad care au poposit pentru câteva clipe în catedrală, aducând în glas de colind vestea Naşterii Fiului lui Dumnezeu.



.jpg)
