Capela „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian” din curtea Spitalului Municipal Rădăuți a fost resfințită sâmbătă, 19 septembrie 2026, în urma lucrărilor de restaurare, renovare și
Slujiri arhiereşti în Episcopia Devei şi Hunedoarei
În noaptea praznicului Învierii Domnului, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a slujit la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu soborul de preoți și diaconi. Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de către ierarh împreună cu soborul slujitor în Catedrala Episcopală. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Sfântul Ierarh Nicolae”, dirijată de pr. Daniel Balea. Duminică, 24 aprilie, Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a săvârșit slujba Vecerniei la Catedrala Episcopală şi a adresat un cuvânt de învăţătură celor prezenţi.
Luni, 25 aprilie, Schitul Cucuiș a sărbătorit hramul, de Sfântul Gheorghe, Sfânta Liturghie fiind săvârşită de Preasfințitul Părinte Episcop Nestor.
În a treia zi de Paşti, Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Parohia Pojoga, Protopopiatul Deva.



.jpg)
