După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Slujiri arhiereşti în Episcopia Tulcii
La sfârşitul săptămânii trecute, trei comunităţi tulcene au fost vizitate de chiriarhul lor, Preasfinţitul Părinte Episcop Visarion, care a săvârşit Sfânta Liturghie, rostind cuvinte de învăţătură. Vineri, 5 mai, la pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, Preasfinţia Sa a vizitat parohia din municipiul Tulcea aşezată sub ocrotirea sfântului, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, ne-a transmis părintele consilier eparhial Felix Neculai. Cu acest prilej, ierarhul a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre viaţa și martiriul Sfântului Efrem cel Nou, precum și despre evlavia credincioșilor către sfinți.
Sâmbătă, 6 mai, Preasfinţitul Părinte Visarion s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia „Sfântul Gheorghe”-Deltă, din localitatea Sfântul Gheorghe, judeţul Tulcea, unde se află o comunitate de vechi ucraineni, care au serbat pe rit vechi hramul bisericii şi al localităţii.
Episcopul Tulcii a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învățătură în care a evidenţiat viața virtuoasă a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe împlinită în martiriu.
La finalul slujbei, Preasfinția Sa a oferit diplome de apreciere preotului paroh Lucian Tulceanu și primarului Valentin Sidorencu care, la rândul său, i-a oferit Episcopului tulcean o cruce din lemn de la Muzeul Țăranului Român.
Cu acest prilej, ierarhul a sfințit noua capelă mortuară edificată în cimitirul din localitate.
În Duminica a 4-a după Paşti, Preasfinţitul Părinte Episcop Visarion a oficiat Sfânta Liturghie la Schitul „Buna Vestire”-Cardon din Delta Dunării, rostind un cuvânt în care a subliniat învăţăturile textului evanghelic rânduit.
Cu acest prilej a oficiat și două tunderi în monahism, oferind noilor monahi Sfânta Scriptură și alte cărți de zidire sufletească.



.jpg)
