Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Astăzi, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi Sfânta Liturghie la Schitul Cărbuna al Mănăstirii Neamţ, iar mâine, în a treia duminică din Postul Mare, Înalt Preasfinţia Sa va sluji la Mănăstirea Bodeşti din judeţul Neamţ. IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji Sfânta Liturghie la Biserica „Sfânta Cruce“ din Suceava, iar PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huşi.
PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va sluji în Biserica parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ Sascut, Protopopiatul Bacău. (C.C.)



.jpg)
