Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va resfinţi astăzi biserica parohiei Strunga, Protopopiatul Paşcani, iar mâine, în Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, va sfinţi Schitul Nifon, ce aparţine de Mănăstirea Secu. IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alături de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, vor resfinţi mâine biserica parohiei Gheorghiţeni, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc. Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va resfinţi mâine biserica parohiei Tungujei - Ţibăneşti, Protopopiatul Iaşi 1, iar PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va resfinţi Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din parohia Ţârdeni, Protopopiatul Buhuşi. (C.C.)



.jpg)
