Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
În Duminica a X-a după Rusalii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, PS Corneliu, Episcopul Huşilor, şi PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va sfinţi Biserica "Naşterea Maicii Domnului" din Gura Humorului, Protopopiatul Suceava 2. PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va resfinţi mâine Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din parohia Hândreşti-Oţeleni, Protopopiatul Paşcani. (C.C.)



.jpg)
