După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
În Duminica a II-a din Postul Mare, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi Sfânta Liturghie la Mănăstirea Balş din judeţul Iaşi, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la Catedrala arhiepiscopală din Suceava. PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huşi, iar PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va sluji la Biserica "Sfinţii 40 de Mucenici" din Iaşi. PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman. (C.C.)



.jpg)
