În ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Serafim de Sarov și a Sfântului Ierarh Silvestru, Episcopul Romei, astăzi, 2 ianuarie 2026, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, împreună cu Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, s‑au aflat în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii Pantocrator din localitatea Drăgănești‑Vlașca, județul Teleorman. Cei doi ierarhi au săvârșit Sfânta Liturghie în biserica mare a așezământului monahal, în cinstea sfinților pomeniți, alături de un sobor de preoți și diaconi. La acest moment de aleasă bucurie duhovnicească au participat numeroși credincioși, care au avut prilejul să se închine la un fragment din moaștele Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, aflat în patrimoniul Mănăstirii Pantocrator.





.jpg)
