În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei de Sfintele Paşti
Ierarhii din Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei vor fi în mijlocul credincioşilor în noaptea de Înviere, dar şi în celelalte zile de Paşti. Oamenii vor putea lua Sfânta Lumină de la Ierusalim, care va fi adusă şi în acest an de la biserica Sfântului Mormânt.
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi în noaptea de Înviere Sfânta Liturghie şi Vecernia din prima zi de Paşti la Catedrala mitropolitană din Iaşi. În a doua zi de Paşti, Înalt Preasfinţia Sa va oficia Sfânta Liturghie la Biserica "Naşterea Maicii Domnului" - Precista 2 din Piatra Neamţ, iar marţi, 17 aprilie 2012, în a treia zi de Paşti, va sluji la Schitul Rădeni din judeţul Neamţ. IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va oficia Sfânta Liturghie în noaptea Învierii la Catedrala arhiepiscopală din Suceava. Tot aici va sluji şi Vecernia (a doua Înviere) de duminică, 15 aprilie. Luni, IPS Pimen va sluji în Catedrala "Învierea Domnului" din Fălticeni, iar în a treia zi de Paşti va săvârşi Sfânta Liturghie la Căminul de Bătrâni "Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava". PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va săvârşi în noaptea de Înviere Sfânta Liturghie şi Vecernia din prima zi de Paşti la Catedrala episcopală din Huşi. În a doua zi de Paşti, Preasfinţia Sa va oficia Sfânta Liturghie la Biserica "Sfântul Ilie" din Bârlad, iar în a treia zi de Paşti, Episcopul Huşilor va sluji la Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Vaslui. PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va săvârşi Sfânta Liturghie în noaptea de Înviere la Biserica "Sfântul Ilie" din Botoşani. În a doua zi de Paşti, PS Calinic Botoşăneanul va sluji în Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Dorohoi. PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va sluji în noaptea de Înviere şi în a doua zi de Paşti la Catedrala arhiepiscopală din Roman. (C.C.) Sfânta Lumină la Catedrala mitropolitană din Iaşi Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă şi în acest an la Iaşi cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan. Părinţii protopopi, preoţii parohi, stareţii şi stareţele din Arhiepiscopia Iaşilor pot veni sâmbătă, 14 aprilie, de la ora 21:30, la Catedrala mitropolitană din Iaşi, pentru a lua Sfânta Lumină. După cum ne-a relatat arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi, Sfânta Lumină, care va ajunge mai întâi pe Aeroportul din Suceava, va fi adusă de o delegaţie a Arhiepiscopiei Iaşilor. Sfânta Lumină va putea fi oferită credincioşilor doar la momentul liturgic din noaptea Sfintelor Paşti.