Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Slujiri arhierești în Muntenia și Dobrogea
În Duminica a 17-a după Rusalii, denumită a Cananeencei, Biserica Ortodoxă a făcut pomenirea vindecării fiicei unei femei străine de neamul iudeu de către Mântuitorul Iisus Hristos, consemnată la Matei 15, 21-28. În biserici din eparhii ale Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de chiriarhi care au rostit cuvinte de învățătură despre pericopa evanghelică.
Duminică, credincioşii buzoieni au participat la slujba de la Catedrala Arhiepiscopală „Înălţarea Domnului” din municipiul Buzău. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, înconjurat de un sobor de slujitori, ne-a transmis Dragoș Olteanu, consilier media eparhial. În cuvântul său de învăţătură, chiriarhul a evidențiat exemplul de credinţă puternică şi de rugăciune stăruitoare al femeii cananeence. „Pentru a avea parte de ajutorul lui Dumnezeu, se impune ca, atunci când ne adresăm Lui în rugăciune, cerându-I ceea ce credem că ne este de folos pentru viața pământească, să o facem cu credinţă puternică și statornică. Mântuitorul Iisus Hristos, apreciind smerenia și stăruința în rugăciune, întemeiate pe o credință neîndoielnică, a lăudat-o pe cananeeancă, zicându-i: «O, femeie, mare este credinţa ta; fie ție după cum voiești» (Matei 15, 28), împlinindu-i, totodată, cererea de a-i tămădui fiica. În alte împrejurări, Domnul Iisus obișnuia să-i întrebe pe cei suferinzi: «Credeţi că pot să fac eu aceasta?» (Matei 9, 28). Și, la răspunsul lor pozitiv: «Da, Doamne!», Mântuitorul adăuga cuvintele: «După credinţa voastră, fie vouă!» (Matei 9, 28-29), ceea ce înseamnă că numai cel ce crede, cu adevărat, are parte de împlinirea rugăciunilor şi de ajutorul Părintelui Ceresc”, a spus Înaltpreasfinția Sa. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala ortodoxă mixtă „Neagu Ionescu” a Catedralei Arhiepiscopale din Buzău.
Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească la Parohia Mircea Vodă din Protopopiatul Călărași, județul Călărași. Cu această ocazie, Preasfinția Sa a hirotesit iconom stavrofor pe părintele paroh Constantin Sima. În cuvântul de învăţătură adresat numeroşilor credincioşi prezenţi, Preasfinţia Sa a vorbit despre credința femeii cananeence pe care a lăudat-o Mântuitorul Iisus Hristos și despre puterea credinței în Iisus Hristos în viața noastră de fiecare zi, se arată pe site-ul episcopiei.
Înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii „Izvorul Tămăduirii” din cadrul Centrului cultural pastoral „Gavril Drugănescu”, Protopopiatul Bolintin, județul Giurgiu.
Duminică, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în Biserica „Sfinții Voievozi” din Parohia Făgăraşu Nou, Protopopiatul Babadag, județul Tulcea. Tot duminică, Preasfințitul Părinte Episcop Visarion i-a binecuvântat pe credincioșii Parohiei „Sfântul Dumitru”- Topolog și a rostit un cuvânt de învățătură. Cu această ocazie, ierarhul a vizitat biserica parohială și parohia.