Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Slujiri arhiereşti în Protopopiatul Iaşi 1
Sâmbătă, 18 mai 2013, credincioşii din două parohii ale Protoieriei Iaşi 1 s-au bucurat de prezenţa şi slujirea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan. Astfel, în prima parte a zilei, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a oficiat slujba de resfinţire a Bisericii „Sfântul Prooroc Isaia“ din satul Cârlig, comuna Popricani, care a fost supusă în ultima perioadă unui amplu proces de restaurare şi înfrumuseţare. Slujba de târnosire prin stropire cu agheazmă şi prin ungere cu untdelemn sfinţit a fost urmată de Sfânta Liturghie, oficiată pe o scenă special amenajată în curtea lăcaşului de cult. Alături de pr. paroh Adumitroae Mihai Daniel, la slujbele arhiereşti a slujit un sobor de preoţi şi diaconi, din care a făcut parte şi pr. Toma Gradinaciuc, protopopul Protopopiatului Iaşi 1.
După sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii, pr. protopop Toma Gradinaciuc a dat citire hrisovului de resfinţire, subliniind faptul că Biserica „Sfântul Prooroc Isaia“ din satul Cârlig are o vechime deosebită, datând din anul 1816. A urmat apoi cuvântul părintelui paroh Adumitroae Mihai Daniel, care a vorbit despre bucuria şi semnificaţia resfinţirii bisericii comunităţii pe care o păstoreşte: „Această zi de 18 mai este pentru noi ziua bucuriei în care Dumnezeu coboară din înălţimea slavei Sale, ca pe noi, prin slujba de resfinţire, să ne ridice la Ceruri. Este o zi de aleasă cinste, în care cu toţii vedem ceea ce am realizat împreună, ca jerftă adusă lui Dumnezeu“.
În cuvântul de final, IPS Mitropolit Teofan a subliniat că orice lucrare de consolidare şi de renovare a unui lăcaş de cult trebuie să-şi aibă finalitatea şi în viaţa duhovnicească a credincioşilor: „Iubiţi credincioşi, ziua de astăzi este pentru dumneavoastră un sfârşit şi un început. Pe de o parte, aveţi sfârşitul în mare parte al lucrărilor de restaurare şi înfrumuseţare a bisericii şi a casei parohiale, dar pe de altă parte trebuie să aveţi în vedere şi începutul unei noi şi mai puternice vieţi duhovniceşti, cu mai multă credinţă, cu mai mult ataşament faţă de valorile neamului, cu mai multă smerenie şi mai multă pace lăuntrică şi exterioară“.
Pentru efortul depus în lucrările de restaurare ale lăcaşului de cult, pr. Adumitroae Mihai Daniel, parohul Bisericii „Sfântul Prooroc Isaia“ din Cârlig, a fost hirotesit iconom stavrofor.
Ziua de sâmbătă a continuat cu sfinţirea de către IPS Teofan a aşezământului social din parohia „Adormirea Maicii Domnului“ din Uricani - Miroslava. La sfârşitul slujbei arhiereşti, pr. paroh Cristian Vasile a primit din partea Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei distincţia „Ştefan cel Mare“ cu insignă, iar ec. Ioan Nani, directorul general Antibiotice SA, a primt distincţia „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei“ pentru mireni.