După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Slujiri arhiereşti în Transilvania
În duminica a patra după Paşti (a Slăbănogului), Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, oficiază slujba de sfinţire a Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din localitatea Sân-Mihai, Protopopiatul Alibunar, din Banatul sârbesc, Voivodina, urmată de oficierea Sfintei Liturghii.
Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, oficiază slujba de resfinţire a bisericii din Parohia Coldău, Potopopiatul Beclean, urmată de oficierea Sfintei Liturghii. Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul de Alba Iulia, va fi prezent în localitatea Lunca Mureş, Protopopiatul Aiud, unde va târnosi Biserica cu hramul „Izvorul Tămăduirii“, şi va sluji Sfânta Liturghie. Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, oficiază Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală „Învierea Domnului“ şi „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei“ din Oradea. Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului,
va săvârşi Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Bulgari, Protopopiatul Zalău. Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului va resfinţi şi biserica parohială cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril“ din Parohia Vălişoara, Protopopiatul Cluj I, apoi va oficia Sfânta Liturghie. Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, va târnosi biserica din Parohia Sărăuad, Protopopiatul Carei, şi va oficia Sfânta Liturghie. (Oana Rusu)



.jpg)
