Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Slujiri arhiereşti la Baia Mare
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a slujit Sfânta Liturghie la Paraclisul Episcopal din Baia Mare, în Duminica a 7-a după Paşti. Ierarhul a rostit un cuvânt cu privire la învăţătura creştină, sintetizată în Crez: „Rostim Simbolul Credinţei mărturisind credinţa cea adevărată. Şi apoi, odată cu mărturisirea credinţei adevărate, trebuie să avem şi dreaptă vieţuire, şi dreaptă făptuire. Acestea sunt virtuţile pe care creştinul luminat şi omul lui Dumnezeu trebuie să le împlinească”.
La praznicul Înălţării Domnului şi Ziua Eroilor, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a săvârșit Sfânta Liturghie pe esplanada Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare. De asemenea, ierarhul a oficiat un Parastas pentru pomenirea eroilor neamului românesc, a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Justinian, care ar fi împlinit, în această zi, 99 de ani, şi „alături de dânsul și pe regii României, întregitori de țară: regele Ferdinand și regina Maria, regina-mamă Elena a României, regele Mihai și regina Ana“. ()