În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Slujirile arhiereilor transilvăneni
În Duminica a 28-a după Rusalii, a Pildei celor poftiţi la cină, Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, oficiază Sfânta Liturghie în Biserica "Sfântul Nicolae" din cartierul Lazaret, Sibiu. Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, participă, în Catedrala mitropolitană din Paris, la slujba de hirotonie întru episcop a pr. arhim. Ignatie (Trif), arhiereu-vicar ales al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei. Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, oficiază Sfânta Liturghie la Mănăstirea "Naşterea Domnului" din Recea, judeţul Mureş. Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, slujeşte Sfânta Liturghie la Paraclisul episcopal "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Biharea, Oradea. Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, săvârşeşte Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Chilioara, Protopopiatul Zalău. Preasfinţitul Andrei Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, oficiază Sfânta Liturghie la Catedrala "Sfântul Ioan Botezătorul" Făgăraş. Preasfinţitul Vasile Someşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, oficiază Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca. Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, săvârşeşte Sfânta Liturghie la Biserica Ortodoxă din Viena. (O.R.)



.jpg)
