Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Slujirile ierarhilor din Transilvania de Rusalii şi Sfânta Treime

Slujirile ierarhilor din Transilvania de Rusalii şi Sfânta Treime

Data: 10 Iunie 2011

Mâine, de Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile) şi luni, 13 iunie, de Sfânta Treime, Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, oficiază Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Sibiu, alături de Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, va oficia duminică Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca, iar luni va sluji Sfânta Liturghie în Biserica "Sfânta Treime" din Baciu, judeţul Cluj. Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Reîntregirii. Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, oficiază duminica Sfânta Liturghie în Paraclisul "Sfinţii Ierarhi Nicolae, Spiridon şi Nectarie" de la demisolul Catedralei episcopale "Învierea Domnului" din Oradea, iar luni va oficia slujba de târnosire a noii biserici cu hramurile "Sfânta Treime" şi "Sf. Mare Mucenic Gheorghe" din Hotar, Protopopiatul Oradea, urmată de Sfânta Liturghie. Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, oficiază duminică Sfânta Liturghie în Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" - Porolissum din Zalău, iar luni va liturghisi în Biserica "Sfânta Treime" din Zalău. Preasfinţitul Episcop-vicar Vasile Someşanul va săvârşi duminică Sfânta Liturghie la Biserica "Sfânta Treime" din Cluj-Napoca, iar luni va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea "Sfânta Treime" Soporul de Câmpie, judeţul Cluj. Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Episcop-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, liturghiseşte duminică la Catedrala episcopală cu ocazia hramului, iar luni târnoseşte biserica nouă din Parohia Surdeşti, Protopopiatul Lăpuş. (O.R.)