Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Slujirile ierarhilor hunedoreni în Duminica a 20-a după Rusalii
Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a târnosit duminică, 6 octombrie, Biserica „Sfânta Treime” din orașul Petrila, Protopopiatul Petroșani, iar apoi a slujit Sfânta Liturghie. Ierarhul le-a vorbit credincioșilor prezenți despre semnificația rânduielii târnosirii bisericii și despre importanța participării la Sfânta Liturghie, explicând că lăcașul de închinare este locul unde comunitatea parohială se adună în jurul Sfântului Potir pentru împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.
Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a oferit preotului paroh Adrian Boantă Ordinul „Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop” pentru clerici, iar preotului slujitor Iulian Gheorghiulescu și binefăcătorilor le-a oferit acte de cinstire. Ordinul „Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop” pentru mireni a fost oferit lui Ilie Păducel și lui Dumitru Gălățan-Jieț.
Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la catedrala din Deva. Rostind omilia pasajului evanghelic al învierii fiului văduvei din Nain, ierarhul a vorbit despre importanța pregătirii sufletului pentru Împărăția lui Dumnezeu, pregătire ce presupune asumarea călătoriei, în această viață, pe calea cea îngustă, însoțită de osteneli și nevoințe duhovnicești.



.jpg)
