Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Slujirile ierarhilor hunedoreni în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, 17 martie, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” din Deva. Ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Claudiu Bogdan Mârza, care urmează să fie hirotonit preot pe seama Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae”-Obârșa din Protopopiatul Brad.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Episcop Nestor le-a vorbit credincioșilor prezenți despre chemarea pe care o adresează Mântuitorul Iisus Hristos prin pericopa evanghelică din această duminică premergătoare începutului Postului Mare, de a ierta tuturor toate, și i-a îndemnat ca prin lucrarea postului, lepădând păcatul și răutatea lumii acesteia, să-și curățească sufletele spre dobândirea fericirii veșnice.
Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva. La momentul rânduit din timpul slujbei, diaconul Georgică Lazăr a fost hirotonit preot pe seama Parohiei „Buna Vestire”-Ormindea, cu filia Căinelu de Sus, din Protopopiatul Brad. Vorbind despre Postul Mare, ierarhul a explicat că hrana postitorului este rugăciunea, atât cea individuală, cât și cea din biserică, prin participarea credincioșilor la slujbele specifice acestei perioade.



.jpg)
