Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Spectacol artistic pentru bolnavii Spitalului de Recuperare din Iaşi
A devenit o tradiţie ca în preajma sărbătorilor de iarnă, Capela „Acoperământul Maicii Domnului“ a Spitalului de Recuperare din Iaşi să organizeze o serie de manifestări culturale şi filantropice. Pacienţii spitalului, alături de elevii Grupului Şcolar „Ion Holban“, au avut bucuria de a participa, în urmă cu două zile, la un eveniment cultural de suflet.
Capela „Acoperământul Maicii Domnului“ din incinta Spitalului Clinic de Recuperare din Iaşi, la iniţiativa părintelui misionar de caritate Vasile Hiliţanu, a organizat duminică, 7 decembrie 2014, un spectacol cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae. Evenimentul s-a desfăşurat în amfiteatrul spitalului şi s-a bucrat de prezenţa a numeroşi artişti de muzică populară, precum şi de cea a Grupului psaltic „Nectarios“ al Bisericii „Sfântul Ierarh Nectarie“ din Iaşi. Un aport deosebit în desfăşurarea concertului l-a avut Carmen Cumpătă, managerul spitalului, care a pus la dispoziţie spaţiul necesar. „Ne-am bucurat pentru că la acest eveniment au participat peste 300 de oameni care au ascultat câteva colinde ale Grupului psaltic «Nectarios», dar şi cântecele câtorva artişti de muzică populară. Mulţumim părintelui Petrică Lehaci de la Biserica «Sfântul Nectarie» pentru că a răspuns la toate solicitările noastre în decursul anilor, aducând bucurie celor care sunt în suferinţă“, s-a exprimat părintele paroh Vasile Hiliţanu, care desfăşoară de aproape două decenii o activitate misionară deosebită în cadrul capelei Spitalului de Recuperare, dar şi la Grupul Şcolar „Ion Holban“ din Iaşi. „Ne-am apropiat de copiii de la Grupul Şcolar «Ion Holban» pentru că mulţi dintre ei sunt orfani. De fiecare dată, i-am adus pe tineri la sfânta biserică şi am făcut spectacole împreună cu ei. Am observat multă lumină pe chipurile lor în această seară (n.r. duminică seară), iar acest lucru ne bucură foarte mult“, a adăugat pr. misionar de caritate Vasile Hiliţanu. Pacienţii şi tinerii prezenţi, precum şi colindătorii au primit la final câte un dar din partea Sfântului Ierarh Nicolae.



.jpg)
