În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Spectacol folcloric și atelier de pictură în Capitală
Duminică, 9 iunie, la Parohia „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan” din Protoieria Sector 4 Capitală, a avut loc un spectacol folcloric la care au participat copii de la mai multe parohii din acest sector care au prezentat cântece populare și tradiții din lumea satului românesc. Parohia „Buna Vestire”-Belu a fost reprezentată de două grupuri de elevi care au interpretat cântece populare din diferite zone ale țării noastre.
În după-amiaza aceleiași zile, în Biserica „Buna Vestire”-Belu a fost organizat un atelier de pictură pe sticlă, la care a participat un număr impresionant de elevi (peste 50), de la clasele pregătitoare până la clasa a 7-a, însoțiți de părinții lor sau de rudele apropiate. Majoritatea elevilor au fost de la Școala Gimnazială „George Bacovia”, coordonați de profesoarele Gheorghița Negoiță și Anișoara Băjan. Unii copii au fost de la Școala Generală Nr. 81, îndrumați de director-adjunct Camelia Andreescu și de profesoara Mihaela Donciu. Prin străduința organizatorilor, a prezbiterei Georgiana Bărîcă, dimpreună cu Elena Țuligă, Milaneta Anghelina și cu alți membri ai Comitetului parohial, elevii au pictat pe sticlă personaje îmbrăcate în frumoase costume naționale românești din mai multe regiuni ale țării noastre.
„Am mulțumit copiilor care au venit la biserică într-o după-amiază de duminică pentru a picta personaje din viața satului românesc, într-o tehnică nu tocmai ușoară pentru ei. Am remarcat dragostea lor pentru tradițiile naționale românești încă de la o vârstă mică. De asemenea, le-am vorbit despre importanța apropierii lor de Dumnezeu în fiecare zi și, mai ales, când vor crește. Această apropiere trebuie să o realizeze prin comportament frumos, prin rugăciunile din fiecare zi și, mai ales, prin împărtășire cu Sângele și cu Trupul Mântuitorului Hristos”, ne-a transmis pr. paroh Daniel-Alexandru Bărîcă de la Biserica „Buna Vestire”-Belu.