Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Spectacol în sprijinul ocrotirii copiilor
Un spectacol caritabil în beneficiul ridicării Aşezământului social „Sfântul Onufrie“ de la Mănăstirea Floreşti, judeţul Cluj, a avut loc sâmbătă, 5 octombrie, la Cluj-Napoca. Evenimentul intitulat „The call of the city“ s-a desfăşurat în Sala „Auditorium Maximum“ a Casei Universitarilor, în prezenţa Preasfinţitului Vasile Someşanul, Epicopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a protos. Visarion Paşca, duhovnicul Mănăstirii Floreşti, a părintelui Marian Sidon, inspectorul de religie al judeţului Cluj, precum şi a altor oficialităţi locale.
În deschidere, protos. Visarion Paşca a mulţumit tuturor celor care se implică în acţiunile Asociaţiei Filantropice „Sfântul Onufrie“ şi celor care, din puţinul lor, au dăruit un sprijin acestui proiect.
PS Episcop Vasile-Someşanul a mulţumit, de asemenea, celor implicaţi în acest proiect şi a evidenţiat faptul că a creşte un copil este o dovadă de iubire.
“Ocrotirea copilului este un semn al iubirii, al iubirii desăvârşite, a iubirii lui Dumnezeu care se manifestă prin oricare dintre noi. Iată de ce, este atât de important ca fiecare dintre noi, indiferent de vârstă, de starea intelectuală, socială pe care o avem, să ne implicăm în manifestarea dragostei faţă de copii şi mai ales faţă de copiii defavorizaţi“, a spus ierarhul.
Spectacolul a fost susţinut de mai multe grupuri de copii, între care şi cel al elevilor Şcolii Gimnaziale „Nicolae Titulescu“ din Cluj-Napoca. Spectatorii de la acest eveniment au adus un sprijin în ridicarea aşezământului destinat copiilor, întrucât biletul de intrare a constituit o donaţie.



.jpg)
