Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Spectacol oferit de „Mesagerii Iubirii” la Istanbul
Comunitatea Ortodoxă Română din Turcia a organizat duminică, 29 mai, după săvârşirea Sfintei Liturghii, un spectacol oferit de Ansamblui folcloric "Mesagerii Iubirii", cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului.
Spectacolul a avut loc în sala de festivităţi a Comunităţii Ortodoxe Române din Istanbul, la Biserica "Sfânta Muceniţă Paraschevi", şi este prima manifestare culturală a proiectului de parteneriat intitulat "Moşteniri culturale", încheiat între Fundaţia Altair, Institutul Cultural Român "Dimitrie Cantemir" din Istanbul, Asociaţia Română pentru Solidaritate Socială din Istanbul, Parohia "Acoperământul Maicii Domnului" din cartierul bucureştean Titan şi Comunitatea Ortodoxă Română din Istanbul.



.jpg)
