Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Spectacolul teatral „Mironosiţele“, în premieră la Caransebeş
Sala de festivităţi "Episcop Elie Miron Cristea" a Episcopiei Caransebeşului a fost miercuri, 4 mai, gazda unui spectacol teatral indedit, în distribuţia dascălilor şi elevilor Seminarului Teologic "Episcop Ioan Popasu".
Fiind înscrisă în programul manifestărilor "Zilele credinţei şi culturii în Caraş Severin", evenimentul cultural de teatru din seara zilei de miercuri, 4 mai, a adunat în sala de festivităţi a Episcopiei Caransebeşului peste 200 de spectatori, care s-au bucurat de râvna şi talentul tinerilor seminarişti şi liceeni caransebeşeni. Astfel, în organizarea cadrelor didactice ale Seminarului Teologic "Episcop Ioan Popasu" din Caransebeş, prin osteneala pr. prof. Pătruţ Bănăduc şi a elevilor seminarişti, la care s-au adăugat eleve ale liceelor "Traian Doda" şi "C.D. Loga" din Caransebeş, s-a pus în scenă piesa de teatru "Mironosiţele", după un text cules de D. St. Petruţiu, reîntocmit de marele dramaturg Victor Ioan Popa, text apărut în "Cartea satului" nr. 28, în Bucureştiul anului 1938. În cuvântul de deschidere a spectacolului, părintele prof. Pătruţ Bănăduc, dascăl de limba şi literatura română, spunea: "Dramaturgul Victor Ion Popa, prin piesa "Mironosiţele", întregeşte dramaturgia română de inspiraţie religioasă sau biblică şi propune, prin jocul personajelor, actul însuşi al percepţiei teatrale; ne impune denegarea care conduce spectatorul să reacţioneze în faţa spectacolului ca în faţa unui spectacol al vieţii şi totodată ca în faţa unei opere de artă independentă de viaţa reală şi care cere să fie percepută estetic". Spectacolul în sine a anticipat ceea ce Duminica a III-a după Paşti va aduce în faţa ochilor duhovniceşti ai credincioşilor, şi anume încredinţarea femeilor mironosiţe de Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Reprezentaţia a plăcut spectatorilor prin diversitatea interpretării, prin succedarea scenelor aranjate într-un decor inedit şi prin acurateţea istorică şi duhovnicească a mesajului transmis. Piesa de teatru s-a bucurat deopotrivă şi de participarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, cu a cărui binecuvântare şi susţinere s-a putut materializa acest eveniment. În încheiere, Preasfinţia Sa a transmis gândul arhieresc de binecuvântare. "Avem o mulţumire şi o bucurie pentru aceste preocupări culturale şi artistice ale dascălilor şi elevilor de la şcoala noastră teologică, şi nu numai. În aceste zile ne-am adăpat din comoara teologiei şi a istoriei, prin participarea la simpozionul internaţional care tocmai s-a terminat, însă această serată a teatrului ne-a destins într-un mod cu totul aparte. Spunem acestea pentru că avem cunoştinţă cât de important este rolul Bisericii şi al învăţământului teologic în efortul de a sădi în inimile oamenilor dragostea de artă, de arta teatrului. Aşa cum ştiţi, atât elevii seminarişti, cât şi colaboratorii de la alte licee organizează seri de teatru în distribuţia profesorilor sau a centrului nostru de voluntariat. Iată că în acest fel oferim caransebeşenilor o alternativă la micul ecran, iar piesa de teatru religioasă le aduce mult folos spiritual şi cultural, asemenea cum am denumit şi această săptămână a credinţei şi culturii în eparhia noastră", a spus Preasfinţia Sa în cuvântul de binecuvântare. La desfăşurarea acestui festin cultural şi-au dat concursul Episcopia Caransebeşului, Primăria Municipiului Caransebeş, Casa de Cultură "George Suru" din Caransebeş şi Seminarul Teologic "Episcop Ioan Popasu". (Protos. Casian Ruşeţ)



.jpg)
