Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Sprijin pentru pelerini din partea Arhiepiscopiei Bucureştilor

Sprijin pentru pelerini din partea Arhiepiscopiei Bucureştilor

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 05 Noiembrie 2011

De sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, Arhiepiscopia Bucureştilor a venit în sprijinul pelerinilor cu o serie de pachete cu alimente.

În acest sens, Protoieria I Capitală a pregătit 6.200 de pachete alimentare, Protoieria II 7.820 de pachete, iar Protoieria III 10.200 de pachete. Şi protopopiatele din afara Capitalei au contribuit: Protoieria Ilfov Sud cu 3.350 de pachete, Protoieria Ilfov Nord 3.905 pachete, Protoieria Ploieşti 3.000 pachete, iar Protoieria Câmpina 500 pachete alimentare. Pe lângă acestea, 3.000 kg de mere au fost aduse de Protoieria Vălenii de Munte, alte 500 kg de către Protoieria Urlaţi, iar alte 300 kg de Protoieria Câmpina.

Câteva parohii au contribuit mai mult, aducând un aport personal substanţial. Parohia "Sfinţii Români" din Protoieria I a pregătit 10.000 de sarmale şi 4.000 de porţii de peşte, Parohia Vintilă Vodă - Popeşti Leordeni, din Protopopiatul Ilfov Sud, a adus 1.300 de sarmale, iar Parohia Mănăstirea Văleni, din Protoieria Vălenii de Munte, alte 1.500 de sarmale.

Mai mult decât atât, Cantina socială "Casa Barnabas" a Arhiepiscopiei Bucureştilor a contribuit cu 5.000 de sarmale şi 1.600 felii de cozonac. De asemenea, Parohia "Sfinţii Români", Protoieria I Capitală, a contribuit zilnic şi cu voluntari, iar Protoieria II Capitală a ajutat la transportul alimentelor în data de 28 octombrie.

În toată această perioadă, Sectorul social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu sprijinul tinerilor din partea ASCOR Bucureşti şi al voluntarilor Fundaţiei "Bucuria Ajutorului", a distribuit pelerinilor pe timp de noapte circa 8.000 de litri de ceai, care a fost pregătit la Cantina Mensa a Centrului cultural social "Iustin Patriarhul".

În fiecare zi, în procesul de distribuire a hranei şi a ceaiului au fost implicate 40 de persoane, angajaţi ai Sectorului social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, ai protoieriilor din Capitală şi voluntari.

Sectorul social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Bucureştilor adresează mulţumiri celor care au sprijinit Arhiepiscopia Bucureştilor cu ocazia sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie Cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului, pentru a fi alături de pelerinii veniţi în număr mare să se închine pe Dealul Mitropoliei şi le transmitem aleasa noastră preţuire.