Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Stareţul Mănăstirii Balaciu a trecut la cele veşnice
Arhimandritul Teofil Belea, stareţul Mănăstirii Balaciu şi exarhul mănăstirilor şi schiturilor din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, a trecut la cele veşnice, la vârsta de 46 de ani. Moartea acestuia a fost provocată de un accident de muncă. A fost operat la Bucureşti, iar luni, la prânz a fost externat. La câteva ore după sosirea sa la mănăstire, a făcut stop cardiac. După aflarea veştii morţii sale, la Mănăstirea Balaciu a început un adevărat pelerinaj. Părintele Teofil va fi înmormântat mâine, la ora 11.00. La înmormântare sa sunt aşteptaţi mai mulţi arhierei care i-au fost colegi la Mănăstirea Crasna.



.jpg)
