Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Studenţii teologi îşi prăznuiesc ocrotitoarea

Studenţii teologi îşi prăznuiesc ocrotitoarea

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 23 Noiembrie 2012

Duminică, 25 noiembrie, este prăznuită Sfânta Mare Mucenică Ecaterina. Cu această ocazie, paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti îşi serbează hramul.

Hramul paraclisului Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti, închinat Sfintei Mari Mucenice Ecaterina, este în fiecare an un prilej de bucurie pentru studenţi şi cadrele didactice care participă la slujbele din ajun şi din ziua hramului. Părintele Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă, ne-a spus că studenţii teologi şi credincioşii care au evlavie către Sfânta Ecaterina sunt aşteptaţi de sâmbătă seara, începând cu ora 17:00, la Priveghere, care va fi oficiată în paraclisul facultăţii, unde se află şi părticele din moaştele sfintei păstrate într-o raclă. Duminică dimineaţa va fi săvârşită slujba Acatistului Sfintei Mari Mucenice Ecaterina, iar Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori din care vor face parte părintele decan Ştefan Buchiu, preoţii Gheorghe Holbea şi Constantin Preda, prodecanii Facultăţii de Teologie Ortodoxă, precum şi alţi slujitori, cadre didactice ale instituţiei. Atât la slujba Privegherii, cât şi la Sfânta Liturghie, la strană vor cânta studenţi teologi dirijaţi de preoţi care predau muzică bisericească în cadrul instituţiei. Pentru credincioşii care vor veni la hramul paraclisului Facultăţii de Teologie au fost pregătite şi pachete cu daruri.

Hram şi procesiune cu sfinte moaşte la Biserica Belvedere din Capitală

Sfânta Mare Mucenică Ecaterina ocroteşte şi Parohia Belvedere din cartierul bucureştean Regie, situată pe strada Cărvunarilor, lângă Maternitatea Giuleşti. Programul liturgic cu prilejul hramului începe în seara aceasta, de la ora 18:00, cu Vecernia, Litia, procesiunea cu moaştele Sfintei Mari Mucenice Ecaterina în jurul lăcaşului de cult şi slujba Acatistului. Mâine, Utrenia, Sfânta Liturghie şi slujba Parastasului pentru ctitori. Biserica Belvedere, al cărei aspect monumental seamănă foarte mult cu cel al Catedralei mitropolitane din Timişoara, se află de câţiva ani într-un proces de restaurare. Din cauza acoperişului putred, apa s-a infiltrat, afectând întreaga structură a lăcaşului de cult. Până în prezent au fost restaurate acoperişul, exteriorul şi subsolul bisericii, iar acum se lucrează în interior, la scoaterea tencuielii afectate de infiltraţii şi pregătirea pereţilor pentru pictură. Lucrările de restaurare se execută în funcţie de posibilităţile financiare ale parohiei. "Nu avem oameni care să ne ajute cu fonduri, dar ne bucurăm de acei oameni care vin să mulţumească Sfintei Mari Mucenice Ecaterina pentru faptul că după mulţi ani de căsnicie nu au avut copii, iar acum au, şi printre aceşti oameni mă număr şi eu. Am un copil de 15 ani, am aşteptat alţii, iar acum am o fetiţă de opt luni pe care o cheamă Ecaterina", a mărturisit pr. Liviu Popa, parohul Bisericii Belvedere din Capitală. Sfânta Mare Mucenică Ecaterina este ocrotitoarea şi a capelei Complexului de servicii comunitare "Sfânta Ecaterina" din Protoieria II Capitală. (M. Nedelcu, I. Buşagă)