Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sub semnul inimii de copil la Letca Nouă
Împodobită cu flori albe de crin, minunata icoană a Născătoarei de Dumnezeu din Biserica "Naşterea Maicii Domnului", din localitatea Letca Nouă, judeţul Giurgiu, şi-a primit sâmbătă, 8 septembrie, în zi de hram, închinătorii veniţi atât din localitate, cât şi din multe părţi ale ţării.
Sfânta Liturghie în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost săvârşită aici de Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat un sobor de preoţi şi diaconi.
Localnicii s-au obişnuit deja şi se bucură de prezenţa constantă a Preasfinţitului Părinte Ambrozie la hramul din septembrie, biserica avându-i ocrotitori şi pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, pe Sfântul Ierarh Nifon şi pe Marea Muceniţă Ecaterina. Preasfinţitul mărturisea la predică faptul că se simte atras în mod deosebit de acest loc ocrotit vizibil de Maica Domnului şi că de multe ori şi-a pus în ordine gândurile, aflând răspunsuri în faţa icoanei de aici. De asemenea, şi copiii de la orfelinatul parohiei îi sunt dragi ierarhului de la Giurgiu, mărturisind că vine adesea să-i viziteze, iar ei, la vârsta sincerităţii cum sunt, îi vorbesc ca unui frate mai mare, îmbrăţişându-l fără complexe.
De altfel, întreaga sărbătoare de hram de anul acesta de la Letca Nouă a fost infuzată de emoţiile copilăriei. La strană au cântat cei mai tineri dintre elevii Seminarului Teologic "Teoctist Patriarhul" din Giurgiu, la slujbă au participat mulţi copii, între care şi cei din aşezământul parohiei, numit "Grădina Maicii Domnului", iar fetiţa Ioana, de 7 ani, fiica preotului Cătălin Niculescu, a cântat în faţa icoanei făcătoare de minuni o priceasnă atât de frumoasă pentru Maica Domnului, încât oamenii, cu lacrimi în ochi, uitând de reguli, au început să aplaude. "Vedeţi cum copilaşii ne smeresc şi ne ruşinează pe noi, cei maturi? Această fetiţă a cântat încontinuu de la Bucureşti până aici în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu!", a remarcat PS Ambrozie, care cunoaşte bine familia fetiţei întrucât tatăl ei, pr. Niculescu, a fost mult timp diaconul Preasfinţiei Sale. Amintind cele mai importante momente din viaţa Preasfintei Fecioare şi minunile săvârşite cu cei aflaţi în credinţă statornică şi rugători la Maica Domnului, Preasfinţitul Ambrozie i-a îndemnat pe toţi cei prezenţi să nu uite că lucrul cel mai important este să aibă grijă de mântuirea sufletelor şi să nu treacă o zi fără o rugăciune la Maica Domnului. Pr. Cătălin Niculescu, directorul Centrului de Pelerinaj "Sfântul Apostol Pavel" al Patriarhiei Române, a fost invitat să vorbească despre icoanele şi locurile minunate dedicate Împărătesei Cerului, iar părintele paroh a rostit, la rândul său, câteva cuvinte, mulţumind tuturor pentru participarea la hram.
"Când oamenii nu mai au lacrimi să-şi plângă păcatele, icoana Maicii Domnului sângerează." Aceste cuvinte rostite de părintele Arsenie Papacioc la momentul când s-a răspândit vestea despre plângerea cu mir a icoanei de la Letca Nouă, în urmă cu 10 ani, au fost reamintite de părintele paroh, care a mărturisit că şi-a început slujirea în acest loc binecuvântat la puţin timp după producerea minunii şi că de atunci are privilegiul de a se închina la fiecare slujbă Maicii Domnului, care face şi azi minuni prin icoana sa din această biserică.
La sfârşitul slujbei, pentru ca sărbătoarea hramului să fie una deplină, fiecare pelerin şi credincios a primit un pachet cu alimente, dar şi cărţi de rugăciuni.