După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
„Suferinţa trupească poate fi consecinţa păcatelor noastre”
Duminică, 19 iulie, Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din oraşul Donduşeni, păstorită de părintele Roman Botezatu, informează Biroul de presă al eparhiei.
În cuvântul de învăţătură rostit, Preasfinţitul Antonie a vorbit despre rolul părintelui duhovnic în vindecarea suferinţelor trupeşti.
„Pentru a-i vindeca trupul slăbănogului, Iisus îi vindecă mai întâi sufletul, îi iartă păcatele. Abia după însănătoşirea trupului, Iisus îi zice slăbănogului: «Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta». Este, aici, o legătură între boală şi păcat. Evanghelia de astăzi ne arată că suferinţa trupească poate fi consecinţa păcatelor noastre. De aceea se recomandă ca bolnavii, pe lângă medic, să cerceteze şi un duhovnic. Efectul tratamentului medical chimic va fi altul dacă cel în suferinţă ar merge şi la un părinte duhovnic. Din Evanghelie mai vedem că nu tot timpul boala este consecinţa păcatului, cum este cazul orbului din naştere”, a mai spus Preasfinţitul Antonie.
Ierarhul i-a mulţumit părintelui Roman pentru implicarea sa activă şi jertfelnică în activitatea Episcopiei de Bălţi, unde părintele este responsabil de Sectorul cultural, misiune şi tineret.
Părintele Roman i-a mulţumit Preasfinţitului Antonie pentru vizită şi binecuvântare arhierească, invitându-l pe ierarhul Episcopiei de Bălţi să mai vină în mijlocul comunităţii pe care o păstoreşte şi cu alte ocazii.



.jpg)
