Credincioșii din Mesteceni, județul Suceava, au sărbătorit împlinirea a 100 de ani de la aducerea în sat a vechii biserici din Drăgănești, județul Neamț, informează arhiepiscopiasucevei.ro. Evenimentul a
Sute de tineri s‑au adunat la Piatra‑Neamț, la ITOM 2026
Municipiul Piatra‑Neamț a găzduit, începând de luni, 24 august, cea de‑a VI‑a ediție a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Moldova (ITOM), eveniment care a reunit, timp de două zile, sute de tineri din regiunea Moldovei, precum și din Basarabia și Cernăuți. La deschiderea oficială a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a rostit un cuvânt de binecuvântare.
Curtea Domnească din Piatra Neamț s‑a umplut luni dimineață de sute de tineri veniți din eparhiile Mitropoliei Moldovei și Bucovinei pentru a lua parte la ITOM 2026. Alături de participanții din țară au sosit și tineri din Republica Moldova, dar și din regiunea de nord a Bucovinei - Cernăuți. În total, aproximativ 1.000 de elevi și studenți au ajuns în orașul aflat la poalele Pietricicăi.
După slujba de Te Deum, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a adresat participanților un cuvânt de binecuvântare, menționând că cei prezenți astăzi la Piatra‑Neamț arată că între a fi creștin și a fi tânăr nu există vreo contradicție: „Un cuvânt folosit de noi în Biserică, pe care voi îl știți, spune astfel: «Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului». Ați venit aici, în numele Domnului, din diferite părți ale Moldovei, din dreapta Prutului, din stânga Prutului și, am înțeles, și din comunitatea românească din Bucovina de Nord, din regiunea Cernăuți. A veni undeva, precum la această întâlnire, în numele Domnului înseamnă că ai o anumită deschidere, mai mare sau mai mică, asupra adevărului că Hristos este «Calea, Adevărul și Viața». Că este o legătură strânsă, nu o contradicție, între a fi creștin și a fi tânăr. Și că libertatea după care tindem atât de mult înseamnă să ai puterea de a iubi, puterea de a ierta, puterea de a îmbrățișa, puterea de a te ruga și puterea de a te întâlni cu cei cu care te regăsești oarecum în aceeași direcție, în aceeași viziune. Prezența voastră aici ne îndeamnă să Îi mulțumim lui Dumnezeu și părinților voștri, care v‑au dat trup, și lui Dumnezeu, Care v‑a dat suflet. Mulțumire se cuvine, așadar, să vă adresăm vouă, pentru că prin prezența voastră aici arătați că în această țară nu totul este pierdut. Că multe lucruri frumoase sunt posibile și că este bine să fim în Biserică, să aparții acestui neam și să te bucuri acum pentru familia pe care o ai și mâine pentru familia pe care o vei forma”.
După‑amiază, de la ora 17:30, participanții s‑au adunat în Sala Polivalentă pentru a asculta conferința „Familia - iubirea care vindecă”, susținută de părintele Constantin Sturzu, consilierul Sectorului comunicare și relații publice al Arhiepiscopiei Iașilor, iar după acest moment au mers în procesiune până pe esplanada Curții Domnești, unde a avut loc concertul ITOM, susținut de interpretul de muzică populară Ion Paladi și de Asociația Z.O.R.I.
Astăzi, 25 august, de la ora 8:00, tinerii se vor ruga la Sfânta Liturghie, săvârșită de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la Altarul special amenajat lângă Biserica „Sfântul Ioan Domnesc”. După slujba arhierească, participanții vor vizita muzeele din municipiu și vor continua sesiunile de dialog.



.jpg)
