În toate sfintele lăcașuri, astă-seară, 7 aprilie, a fost săvârșită Denia din Sfânta și Marea Miercuri. La Catedrala Patriarhală, această slujbă a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi, cuvântul de învățătură fiind rostit de părintele prof. univ. dr. George Grigoriță, consilier patriarhal la Cancelaria Sfântului Sinod și cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.
Tabăra „Bucurie în Ortodoxie” la o parohie bănățeană
Parohia ortodoxă română Satchinez, județul Timiș, a organizat la sfârșitul lunii iulie prima ediție a taberei „Bucurie în Ortodoxie”. Tabăra a reunit 20 de copii cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani, care au pornit cu emoție și bucurie spre cunoașterea unor locuri și experiențe inedite. Cu ajutorul Consiliului parohial și al enoriașilor din Satchinez, copiii cu posibilități financiare reduse au beneficiat de această tabără.
„În tabără s-au legat strânse prietenii, copiii au învățat să se apropie mai mult de Dumnezeu prin rugăciune și fapte bune, să aprecieze natura, au învățat jocurile copilăriei fără tehnologie, să se ajute reciproc și au înțeles că Ortodoxia rezonează optim cu bucuria. Copiii s-au simțit foarte bine în această tabără, exprimându-și dorința să participe, cu ajutorul lui Dumnezeu, și la următoarele ediții”, ne-a transmis preotul paroh Mihai Herghelegiu.



.jpg)
