Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Tabără de pictură la Mănăstirea Putna
Iconografi din Grecia, Bulgaria, Serbia, Coreea de Sud şi din ţară participă, timp de două săptămâni (15-26 septembrie), la Tabăra de pictură de la Mănăstirea Putna.
Campusul iconografic se află la cea de-a VIII-a ediţie. Organizatorii îşi propun să transmită meşteşugul picturii de icoane, informează BASILICA. "A avea o icoană pictată în stilul curat ortodox este o binecuvântare şi această binecuvântare trebuie răspândită. Noi nu am ţinut ascuns secretul pictării icoanei, ci trebuie să răspândim acest meşteşug sfânt. Este o reînviere a activităţii de pictură care s-a pierdut în perioada austriacă, iar acum a fost reluată cu tot dragul de vieţuitorii mănăstirii", a declarat părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, pentru Radio TRINITAS.



.jpg)
