Credincioșii bucureșteni au participat astă‑seară, 8 aprilie, la Catedrala Patriarhală din București, unde, potrivit rânduielii liturgice tradiționale a Săptămânii Sfintelor Pătimiri, a fost săvârșită cea de‑a patra Denie, corespunzătoare Sfintei Zi de Joi. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai sfântului lăcaș. La final, părintele prof. univ. dr. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal în cadrul Sectorului teologic‑educațional al Administrației Patriarhale și cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, a rostit un cuvânt de învățătură.
Tabără de sculptură religioasă la Teliu
Parohia Teliu-Vale, din judeţul Braşov, va organiza în perioada 27-30 iunie 2012 o tabără de sculptură intitulată "Tradiţii vechi în spirit nou". Manifestarea se va desfăşura în localitatea braşoveană Teliu şi este rodul parteneriatului dintre parohia amintită cu Asociaţia social-culturală "Suflet Transilvan" şi cu Primăria Teliu. La tabăra de sculptură vor participa 20 de tineri, cu vârste între 14 şi 18 ani, din câteva localităţi ale judeţelor Braşov, Sibiu, Covasna şi Harghita, dornici să cunoască mai multe despre această artă. "Am colaborat cu preoţii parohi din Boiţa, Oşlobeni, Livezi, Dobârlău şi Mărcuş, rugându-i să ne trimită câte patru copii interesaţi de astfel de manifestări. Vom face cruci din lemn de tei şi paltin, monograme şi alte obiecte. Copiii au asigurate transportul, cazarea şi toate cheltuielile. Vom oficia dimineaţa Sfânta Liturghie, iar seara, după ateliere, vom avea diverse manifestări cultural-artistice", ne-a spus parohul de la Teliu-Vale, pr. Costin Butnar.
Proiectul vizează repunerea în prim-plan a obiceiurilor populare româneşti, în strânsă legătură cu tradiţiile ortodoxe, într-o zonă multiculturală. Tabăra de la Teliu va cuprinde un atelier de sculptură în lemn, o expoziţie cu obiectele realizate de către participanţi şi o excursie într-o zonă cu specific meşteşugăresc. Atelierul de sculptură va fi susţinut de meşterul popular Sorin Suciu din Braşov, iar grupul-ţintă îşi va însuşi la sfârşitul acestuia tehnicile meşteşugăreşti specifice. Acţiunea este finanţată de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Braşov.



.jpg)
