În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Tabără în Bulgaria pentru copiii ocrotiţi de Fundaţia Filantropia Ortodoxă Alba
Copiii ocrotiţi în casa de tip familial din cadrul Aşezământului social „Sfântul Gheorghe“ din Sebeş al Fundaţiei Filantropia Ortodoxă Alba au petrecut ultima parte a lunii iulie în tabără la mare. Cei 10 copii, cu vârste cuprinse între 5 şi 17 ani, s-au bucurat, în acest an, de şase zile la mare în staţiunea Albena din Bulgaria. Copiii au avut parte şi de excursii la Varna şi Nisipurile de Aur, fiind răsplătiţi astfel pentru buna conduită pe care au avut-o pe parcursul ultimului an şcolar, conform unui comunicat transmis de Biroul de presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba.
Asociaţia organizează în fiecare an tabere, excursii sau alte acţiuni pentru copiii ocrotiţi în cadrul Aşezământului social „Sfântul Gheorghe“ din Sebeş, astfel încât acestora să nu le lipsească dragostea şi căldura părintească, după cum a precizat preşedintele Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Sebeş, părintele Gheorghe Marin.
Aşezământul social „Sfântul Gheorghe“ din Sebeş a fost inaugurat în anul 2007 şi funcţionează în prezent cu şase module sociale acreditate pentru 120 de beneficiari, respectiv: casă de tip familial, centru de zi pentru copii, serviciu socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice şi a celor cu handicap, cantină socială şi un atelier protejat pentru persoane cu handicap.
În cadrul casei de tip familial sunt ocrotiţi în prezent 10 copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 17 ani, aflaţi în dificultate, iar centrul de zi pentru copii are ca scop prevenirea abandonului şcolar şi familial pentru 30 de copii din municipiul Sebeş care provin din familii defavorizate, dezorganizate sau monoparentale, precum şi din familii cu venituri reduse şi nivel educaţional scăzut.