În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Tabără internaţională de tradiţie şi spiritualitate
Copiii ortodocşi din Europa Occidentală şi Meridională sunt invitaţi la o tabără internaţională de tradiţie şi spiritualitate ortodoxă ce va avea loc în vară la Mănăstirea Neamţ şi la Mănăstirea Tismana.
Tabăra internaţională de tradiţie şi spiritualitate este organizată de Mitropolia Ortodoxă a Europei Occidentale şi Meridionale, în parteneriat cu Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni, în primii ani acest proiect venind în întâmpinarea necesităţii de a oferi copiilor români din diaspora posibilitatea de a intra în contact cu tradiţiile şi identitatea culturală, lingvistică şi religioasă a părinţilor lor, dar şi de a trăi timp de două săptămâni în ţara de origine, după cum informează Biroul de presă al Mitropoliei Occidentale şi Meridionale. Astfel, vor avea loc două tabere, una în Moldova, la Mănăstirea Neamţ, iar cealaltă la Mănăstirea Tismana, în Oltenia, fiind destinate copiilor şi adolescenţilor cu vârste cuprinse între 8 şi 17 ani. Tabăra oferă copiilor posibilitatea să desfăşoare activităţi într-un spectru foarte larg. Sunt propuse diverse ateliere, cum ar fi cel de icoane, atelier de linogravură, atelier de teatru, atelier de dans, de muzică, de limba română etc. De asemenea, copiii vor descoperi frumuseţile naturii prin vizitarea peşterilor şi a împrejurimilor taberei, vor dobândi cunoştinţe despre tradiţiile româneşti şi despre credinţa strămoşească prin intermediul catehezelor, al excursiilor şi drumeţiilor. După succesul taberelor de la Tismana din perioada 2006 - 2010 şi Neamţ, 2009 şi 2010, peste o sută de copii şi adolescenţi sunt aşteptaţi să participe şi la taberele din 2011, care se vor desfăşura în cele două locaţii. Astfel, tabăra de la Neamţ este organizată în perioada 15 - 26 iulie, tinerii urmând să fie cazaţi în incinta Seminarului Teologic. Aici sunt 80 de locuri, 60 pentru copii din străinătate şi 20 pentru copii din România, directorul taberei fiind părintele Mircea Filip. Tabăra de la Tismana are loc în perioada 12 - 23 august, copiii fiind cazaţi lângă Mănăstirea Tismana. Aici sunt 50 de locuri, 35 pentru copii din străinătate şi 15 pentru copii din România, directorul taberei fiind părintele Iulian Nistea. Această tabără este organizată pentru al cincilea an consecutiv.