Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Tabere de vară în Arhiepiscopia Alba Iuliei
Taberele, unul din programele anuale organizate pentru tineri de Arhiepiscopia Alba Iuliei a debutat luni, 1 iulie. Cele 17 tabere vor găzdui aproximativ 500 de tineri cu vârste cuprinse între 12-18 ani.
Tinerii vor merge în taberele de la Centrele de agrement de la Poiana Vadului şi Sovata, mănăstirile Rimetea şi Lupşa, precum şi la Centrele de Tineret de la Cetea şi Sărmaşu, ideale pentru a crea o atmosferă plăcută şi relaxantă.
Taberele au un program bogat, bine stabilit, ce le oferă tinerilor din parohii o modalitate plăcută şi eficientă de petrecere a vacanţei de vară. Programul include rugăciunea de dimineaţă şi de seară, ateliere de discuţii pe diferite teme de interes pentru tineri, o serie de 10 concursuri şi întreceri cu numele „Olimpiada Sfinţeniei“, competiţii sportive, jocuri de tabără, de auto-cunoaştere, de comunicare, de team-building, seri speciale (teatru improvizat, film, muzică, poezie, lectură din Sfânta Scriptură, obiceiuri şi tradiţii locale), drumeţii şi foc de tabără.
Dezvoltare personală
În tabere se desfăşoară o serie de activităţi extraşcolare, menite să ofere tinerilor posibilităţi de dezvoltare personală în cadrul unor contexte, provocări şi evenimente noi. Sunt organizate activităţi care le mijlocesc tinerilor posibilitatea de a se mişca şi exprima liber, de a face lucruri care le plac, specifice vârstei, de a-şi dezvolta diferite abilităţi, de a comunica cu alţi tineri, din întreaga eparhie, de a descoperi şi valorifica atât latura artistică şi motricitatea, cât şi exprimarea emoţiilor sau raportul dintre corp şi suflet.
Aceste activităţi pot contribui la creşterea încrederii în sine, la stimularea creativităţii şi a spontaneităţii, la dezvoltarea unor opinii, iniţiative şi strategii de gândire, la posibilitatea de a se exprima în grup şi de a cunoaşte persoane noi, precum şi la implicarea în viaţa parohiilor lor.
În taberele organizate de Arhiepiscopia Alba Iulia, tinerii se află într-un mediu aparte, fiind însoţiţi de preoţi şi de socio-animatori de tineret. În aceste tabere, ei au posibilitatea de a descoperi natura, jocul, muntele, rugăciunea, respectul, comunicarea liberă, pe ei înşişi, dar şi cauzele problemelor cu care se confruntă, totul într-o atmosferă curată şi sinceră. Tinerii sunt orientaţi preponderent spre dezvoltarea lor interioară, spre introspecţie, spre exprimarea nevoilor şi conflictelor, spre valorificarea creativităţii şi originalităţii, fără a uita însă de nevoia lor de relaxare şi de divertisment.
Un aspect esenţial al acestor activităţi din tabere este faptul că ele nu impun, precum activităţile şcolare, o normă şi o delimitare clară a categoriilor, ci lasă loc unei exprimări ample, supervizate de un preot şi de animatori specializaţi, în conformitate cu nevoile sufleteşti ale tinerilor. Taberele organizate de Arhiepiscopia Alba Iulia reprezintă o formă de misiune deosebit de importantă cu şi pentru tinerii. Ei pot găsi posibilităţi de valorificare a timpului liber în spirit creştin, comuniune cu tineri cu preocupări frumoase dar şi provocări pentru identificarea modalităţilor de implicare în viaţa parohiilor lor.