Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Taina Sfântului Maslu la Spitalul Judeţean din Reşiţa
Vineri, 14 decembrie, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a săvârşit Taina Sfântului Maslu înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa. La slujbă au participat, pe lângă cadrele medicale şi bolnavi, foarte mulţi credincioşi.
"I-am colindat pe bolnavii din spital şi, mai ales, pe aceşti copii care se află pe patul de suferinţă. I-am miruit cu untdelemn sfinţit şi ne-am rugat Bunului Dumnezeu să le dea tuturor celor bolnavi sănătate, ajutor şi tămăduire. Le mulţumim tuturor celor prezenţi astăzi la săvârşirea acestei Sfinte Taine şi iată încheiem anul jubiliar, 2012, închinat Tainei Sfântului Maslu cu aceste slujiri în aşezămintele medicale şi sociale de pe cuprinsul Eparhiei Caransebeşului", a mărturisit PS Lucian. La final, în sunetul colindelor, chiriarhul a vizitat secţia de pediatrie din cadrul spitalului, unde a împărţit copiilor pachete cu dulciuri, iar părinţilor şi cadrelor medicale iconiţe şi calendare.