Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri „Taina Sfântului Maslu ne reintegrează în comunitatea Bisericii“

„Taina Sfântului Maslu ne reintegrează în comunitatea Bisericii“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Constantin Ciofu - 16 Octombrie 2012

La Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" - Dorna Arini, din judeţul Suceava, a avut loc în zilele de 15 şi 16 octombrie simpozionul "Sfântul Maslu - Taina însănătoşirii vieţii sufleteşti şi trupeşti şi modalitate de pastoraţie a bolnavilor". Evenimentul s-a bucurat de prezenţa Înalt Preasfinţitului Teodosie.

Facultatea de Teologie Ortodoxă "Sfântul Andrei" a Universităţii "Ovidius" din Constanţa a organizat, timp de două zile, la Mănăstirea Dorna Arini din judeţul Suceava, simpozionul "Sfântul Maslu - Taina însănătoşirii vieţii sufleteşti şi trupeşti şi modalitate de pastoraţie a bolnavilor". Derulată cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, manifestarea a fost dedicată Anului omagial al Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor şi a debutat luni, 15 octombrie, cu o slujbă de Te Deum. Cuvântul de deschidere a fost rostit de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Au participat profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii "Ovidius" din Constanţa, profesori din Atena - Grecia, din Ucraina, de la Cernăuţi şi de la alte facultăţi de teologie din ţara noastră. "S-au susţinut comunicări foarte interesante şi s-au purtat discuţii care să ne aducă în actualitate necesitatea şi rolul Sfântului Maslu în viaţa Bisericii în general şi a creştinilor. S-au făcut sublinieri în legătură cu efectul acestei sfinte taine, s-au arătat temeiurile ei biblice şi patristice, evoluţia în istoria Bisericii creştine a Tainei Sfântului Maslu, dar şi distincţiile deosebite ale acestei taine faţă de confesiunile creştine. S-a arătat că această taină, deşi se adresează tuturor oamenilor, dar mai ales celor bolnavi, nu este una a tristeţii, ci a bucuriei. În acelaşi timp s-a amintit de legătura dintre Taina Sfântului Maslu şi celelalte sfinte taine, punându-se în valoare momentele importante ale tainei despre care s-a discutat. Taina Sfântului Maslu, într-un anumit mod, ne reintegrează în comunitatea Bisericii. De aceea, la finalul acestei slujbe, credincioşii cer iertare de la Dumnezeu prin părinţii slujitori. Iertarea este poarta prin care creştinii intră în împărăţia lui Dumnezeu. Dacă la Taina Sfintei Spovedanii vorbim de iertarea păcatelor mărturisite, aici iertarea păcatelor depinde de credinţa, căinţa şi hotărârea celui care vine să primească această sfântă taină. Toate păcatele se pot ierta omului care se îndreaptă cu părere de rău către Dumnezeu. Ne-am bucurat de un banchet spiritual, iar teologii greci, cu spiritul lor foarte ascuţit, au avut un rol foarte important analitic şi teologic. Unul dintre ei a vorbit despre suferinţă, altul despre boala şi rolul ei în iconomia vieţii omului. Boala este adeseori îngăduită de Dumnezeu ca un aspect pedagogic, astfel că prin intermediul acesteia El ne cheamă mai aproape de El. S-a lăsat o perspectivă pentru a îmbogăţi acest material, astfel că vom avea un volum care va cuprinde atât referatele, cât şi discuţiile care au avut loc pe marginea comunicărilor. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne lumineze pe toţi, iar prin Taina Sfântului Maslu să cerem ajutorul Lui pentru vindecarea credincioşilor noştri", a spus Înalt Preasfinţitul Teodosie.