Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Taina Sfântului Maslu pentru 58 de copii cu dizabilităţi din Piatra Neamţ
▲ Asociaţia de Sprijin a Persoanelor cu Nevoi Speciale „Luceafărul“ din Piatra Neamţ, în parteneriat cu Seminarul Teologic Ortodox Liceal „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Piatra Neamţ, a desfăşurat, începând din anul 2008, o serie de activităţi misionare pentru 58 de copii cu dizabilităţi psihomotorii ▲ În perioada Postului Paştilor, un sobor de preoţi de la seminar a oficiat slujba Sfântului Maslu, pentru a veni în ajutorul copiilor aflaţi în suferinţă ▲
Conducerea Seminarului Teologic Ortodox Liceal „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Piatra Neamţ a luat iniţiativa, în luna noiembrie a anului 2008, ca atât în perioada Postului Mare cât şi în perioada Postului Crăciunului, preoţii profesori să săvârşească în fiecare miercuri Taina Sfântului Maslu pentru cei 58 de copii cu dizabilităţi psihomotorii din cadrul Asociaţiei „Luceafărul“. Elevii seminarului i-au însoţit pe preoţii slujitori pentru ca, prin cântarea lor, să înfrumuseţeze slujba şi să aducă bucurie şi speranţă în sufletele copiilor suferinzi. „Pornind de la îndemnul biblic de a ne ruga unii pentru alţii, dar, mai ales când este cineva bolnav, «să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului», un sobor de preoţi de la Seminarul Teologic din Piatra Neamţ a oficiat în perioada acestui post Taina Sfântului Maslu pentru copiii din cadrul Asociaţiei «Luceafărul», a spus pr. Dan Ovidiu Cojan, directorul seminarului. „În timpul săvârşirii acestei slujbe trăim clipe emoţionante“ Părinţii copiilor prezenţi şi-au exprimat mulţumirea pentru timpul şi efortul realizat de preoţii slujitori. Ca semn de mulţumire pentru oficierea acestei slujbe, membrii asociaţiei au oferit tuturor preoţilor şi elevilor seminarului ornamente de Crăciun realizate în cadrul activităţilor de terapie ocupaţională. „Această iniţiativă a plecat de la considerentul că este benefic, dar şi absolut necesar să săvârşim această slujbă într-un asemenea loc şi pentru aceşti copii, gândindu-ne la efectele pe care le are Sfântul Maslu pentru toţi cei care sunt bolnavi trupeşte, dar şi sufleteşte. Dorim, aşadar, preoţi profesori şi seminarişti, să venim în ajutorul semenilor noştri, mai ales a celor care au nevoie de sănătate trupească şi sufletească, pentru a se bucura deplin de viaţă. În timpul săvârşirii acestei slujbe, trăim clipe emoţionante alături de aceste familii, având credinţa şi nădejdea că rugăciunile noastre, săvârşite împreună, vor aduce bucuria tămăduirii sufleteşti şi trupeşti, sărbătoarea Mântuitorului Iisus Hristos fiind pregătită cu mai multă intensitate, prin rugăciune şi post“, a mai adăugat pr. director.