În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Taina Sfântului Maslu şi binecuvântare pentru şcolari în parohia din Feldkirch, Austria
Anul omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română a fost marcat şi în Parohia Ortodoxă Română "Naşterea Domnului" din oraşul austriac Feldkirch, prin săvârşirea Tainei Sfântului Maslu. Duminică, 9 septembrie, la sfârşitul Sfintei Liturghii, săvârşită în Biserica "Sfântul Pavel" din oraşul situat în landul Vorarlberg, pr. paroh Alexandru Nan a rostit un cuvânt de învăţătură referitor la necesitatea şi la binecuvântările primite prin intermediul acestei Sfinte Taine, după care a citit rugăciunile de binecuvântare pentru copiii din parohie, care au început ieri, 10 septembrie, un an nou şcolar. Apoi a fost săvârşită slujba Sfântului Maslu de către pr. paroh Alexandru Nan, alături de pr. Ionel Nemeş, parohul comunităţii ortodoxe româneşti din oraşul german Konstanz. La slujbă au participat credincioşii parohiei din landul Vorarlberg, dar şi unii veniţi din landul Tirol, în ciuda distanţei destul de mari. De asemenea, la săvârşirea Sfintei Taine au participat şi credincioşi ai Parohiei "Sfânta Parascheva" din estul Elveţiei, păstorită tot de către pr. Alexandru Nan.
Parohia "Naşterea Domnului" din Feldkirch a fost înfiinţată în decembrie 2007, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, pentru a răspunde nevoilor pastoral-misionare din vestul Austriei. Slujbe pentru românii ortodocşi din landul austriac Vorarlberg au fost săvârşite cu regularitate încă din decembrie 2006. (Gh.C. Popa)